Iti amintesti de acel gang, acel intrand de care ti-am vorbit cu ani in urma? Locul de care imi era frica, crezand ca pot fi indepartat de pe drumul meu normal? Desigur ca-ti amintesti, doar ti-am vorbit insistent, povestindu-ti fiecare detaliu insignificant. Ei bine, anii au trecut, povestea s-a modificat, a fost vizibil alterata... Probabil, unii ar spune ca vad in mine o fire nebuna, altii se gandesc ca sunt tanar si... de ce nu as face asa ceva?
Fiecare pas, fiecare masina care trece pe langa mine atat de aproape, fiecare fulg de nea sau raza de soare, le simt pe toate in drumul meu zilnic spre acea poarta a fericirii. Poate ca imi formez o lume imaginara cateodata, dar ar fi atat de bine sa putem trai cu totii in ea... Fara lupte, certuri sau competitii... Poate la asta ma gandesc cand ma apropii de acea deschizatura in blocul ce isi impune o pozitie conducatoare in fata mea, terifiindu-ma de fiecare data... Si... cum as putea sa scap de acest blestem? De demonii ce ma urmaresc, ce incearca sa ma traga inapoi, de acea teama ce patrunde in oasele mele precum frigul unei zile geroase de iarna... Cum?!
La un geam, aproape de etajul 5, se vede o draperie crem, impiedicandu-mi vederea sa patrunda in ascunzisurile acelei camere... Dar nu. Poate ca eu nu pot sa privesc in sufletele celor ce salasluiesc in acel mic spatiu, umplut de un pat si, probabil, un dulapior. Dar ea, acea persoana care ma priveste zilnic, zilnic apropiindu-ma de gang, zilnic schimbandu-mi expresia fetei uitandu-ma spre cer, apoi, intuitiv, spre bloc, zilnic crezand - sperand - ca cineva ma priveste si doreste ca eu sa fiu fericit. Si de ce as dezamagi-o?
Poate ca in acea camera nu este nimic in afara firelor de praf si a draperiei crem. Poate nicio urma de viata nu vegheaza asupra drumului meu. Poate ca nimanui nu ii pasa de mine, de ceea ce fac si de ceea ce simt... Dar nu este, oare, mai bine sa cred?
Si, intr-adevar, dupa ce acest gand imi fulgera prin minte, privesc spre cerul innorat sau spre soarele stralucind, imi indept privirea catre draperia crem, acoperita de o fereastra murdara, de la etajul 5, si un zambet mi se intipareste pe fata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu