vineri, 22 iulie 2011

Crazy

I guess I'm in that white-taped room, where even my emotions have an echo. My hands are tied against my back and I can't even lift a finger. My eyes are closed hard with powerful duct tape and no gust of wind can move my hair round here.

I guess I still remember when I lost my mind... it's something more than special about that day. Even so, I still don't know why I forgot how to think... But...

Does that make me crazy?

A blue marker story

*Because I stumbled upon broken memories that simply made my night better*

I guess it worked out my way anyway... And a smile is just making its way up to my mouth... I knew you'd react sooner or later.





*Because as long as I'm still around, anything can happen.

joi, 21 iulie 2011

Torture

Torture makes me create art.

miercuri, 20 iulie 2011

Change

You have changed your DNA to be able to hate every bit of me.

Cum ar fi fost daca...

Pentru ca atunci cand fac o eroare, am dreptate. Si atunci, totul imi aminteste de cum era inainte, iar peretii viitorului, claditi cu greu, se prabusesc sub privirea mea neajutorata.

Sangele se scurge, ochii mi se-nchid si totul porneste de la durerosul inceput. Dar... ai alege acelasi drum sau ai risca pentru un altul? Eu unul stiu ca m-as incumeta. Dar cred ca ma costa prea mult sa visez la o realitate alternativa. Prea multe lacrimi si prea multe suspine.

Sorting it all out

Who doesn't like (or need) a second shot in life?

luni, 18 iulie 2011

Closer to the end?

Is it me or there really are droplets of pain in (your) Paradise?

duminică, 17 iulie 2011

Cand doua lacrimi se izbesc... O furtuna ia nastere.

Pe veranda unei case tipic americane, o fata statea singura, pe un scaun care se balansa usor, poate de la propria-i greutate, poate de la vantul ce se porni cu cateva momente inainte, coborand de pe dealurile pline de copacei verzi... Privirea ei plina de ura, ochii ei negri de durere se uitau in zare, la norii ce parca o inconjurau pentru a o captiva intr-o inchisoare divina. Isi legana piciorul slab, cu bocancul pe care nu l-ar fi lasat pentru o pereche de papuci confortabili, cu toate ca era o vara calduroasa. Cel putin pana atunci.

O picatura rotunda si grasa poposi in mana ei si, cu toate ca era doar un mic semn ca ploaia se va dezlantui, fata isi verifica cu o urma vaga de resemnare pleoapele, crezand ca acela este izvorul furtunii. Dar nu, acei nori negri poate ca reflectau sufletul parasit, plin de resentimente al micutei, dar erau doar niste "aducatori ai furtunii". Se ridica usor de pe scaunul care trosneste precum un bustean cuprins de flacari si se indreapta spre padurea deja umezita de picaturile calde de suparare. Pentru ea, totul se misca cu mai incet, mai rar, nu putea reactiona atat de rapid ca de obicei... Era speriata. Atinse un copac, dar cand se uita la urma lasata de coaja acestuia in palma vazu sange... Sange... Rosu, colorat atat de infricosator incat un fior de tremurat o cuprinse pe data... Se simti, pentru un moment, mai aproape de nori in acel punct. Mai aproape de marginea sufletului din care voia sa evadeze. Simtea cum se ciocneste cu o alta persoana, dar poate ca era doar o fantoma... nimeni nu era in jurul ei, cu exceptia unui loc foarte necunoscut. O picatura de sange ce se lovi cu putere de o frunza umeda se auzi ca o bubuitura in mintea ei. Si atunci, o remarca pe ea.

Amalgamul de sentimente de care era dominata nu putea sa o convinga de nimic... Sa se opreasca si sa priveasca? Sa se intoarca la veranda unde totul parea sigur, unde totul era o inchisoare? Sa evadeze? Stia ca poate aceasta alegere era ultima, cea mai importanta. Ca putea sa se izbeasca de ea insasi cu viteza luminii si sa isi uite viata fada... Si poate ca asta a ales, pentru ca se indrepta usor spre figura necunoscuta, asemeni unui inorog pur, alb, bland, spre umbra ce o infricosa chiar si mai mult. Sa prinda oare un deget al iubitului si sa alerge impreuna cu el spre un coltisor, o scorbura in care se puteau ghemui, aproape unul de celalalt... Tremura. Nu stia ce urmeaza...

Dar atunci, umbra cutremuratoare ii vorbi, cu un glas cristalin, limpede, dar totusi bruiat de sunetul unei mici cascade. Da, in spatele ei, un rau firav se rasfrangea in mii de stropi albi, care se prabuseau in ocean. "Stii cine esti. Si stii ca nu-mi vei putea lua niciodata locul. Stii ca nu esti cu nimic mai buna decat mine. Stii ca nu poti face nimic sa opresti... destinul. Care, crezi sau nu, ne priveste pe amandoua." Fata ei era inca ascunsa, in spatele unui nor, sau era doar un miraj, poate datorita faptului ca se afla intr-un vis. Un cosmar. Se gandi la planurile pe care si le facuse... Se gandi ca totul putea sa se implineasca, inca mai era timp... era doar o mica adolescenta. Si inca avea timp pentru tot. Trase adanc aer in piept, un aer racoros, poate cateva picaturi de ploaie sau putin din aroma de ceata ce o inconjura... Isi indrepta umerii, incordandu-i. Fantasma din fata ei nu-si misca decat parul, de culoare inchisa, intunecata... Si atunci, simti cum, aproape lipsita de vointa, mainile ei se ridicara. Isi aminti de scaunul de pe veranda si pasi in fata... spre fantoma. Dar cand ii atinse pielea rece, isi dadu seama ca totul este adevarat, chiar si cuvintele pe care le-a rostit cu momente in urma... Inima ei se innegri, deveni plina de ura, amintindu-si de cuvintele pline de ranchiuna si, aproape fara niciun efort, o impinse pe cea care era cuprinsa de umbre. O impinse catre oceanul care, involburat, o astepta.

In caderea lina, masca i se prabusi. Cea care, inainte sa simta prima picatura de apa noroioasa, se relaxa pe veranda isi privi chipul cum se apropie de valurile ce loveau rocile. Puternic. Si simti un fior. Simti cum se prabuseste, trasa de un fir invizibil catre ocean.

Se pare ca, pana la urma, ea a reusit sa evadeze din acea inchisoare a norilor...