sâmbătă, 9 iulie 2011

Couldn't help it...


Every little thing that you do

Every single word you say
Every time you looking away
You got me begging for more of you, more of you
Every time I'm ready to go
Every time I think I'm back in control
Something gets a hold of my soul
And I be begging for more of you, more of you



(More of you - Mozella)

You can't turn back the hands of time 
Just let it go and you'll be fine (woah) 
What's done is done and its alright 
You cant turn back the hands of time 

(Hands of Time - Rachel Diggs)


Easy

Let me down easy, But stay with me tonight! Say you don't need me, But stay with me tonight!

Aura Timpului

 Suntem blocati in acest nimb limitat al Timpului. Traim, doar pentru a muri. Ne este frica de o moarte prematura, evitam dezastre, accidente stupide sau refuzam idei periculoase pentru a ne "prelungi" viata. Dar oare chiar asta facem? Privandu-ne de bucuriile vietii, nu facem decat sa ne omoram sufletul. Sinucidere.

Si de ce nu am alege sa traim? Pentru ca, desigur, cand traiera noastra se sfarseste, nu este necesar sa nu mai existam. Intr-o viata atat de mata, fara picaturi rotunde si umede de luciu, existam. Uitam, insa, sa traim. 
Lumina Soarelui rasare din Mare, dar dupa cateva ore (pentru ca Timpul este efemer si nu poate fi oprit, nu putem opri Soarele in apogeul sau, sa-l agatam si sa ne bucuram de caldura lui rodnica) se prabuseste, risipindu-se, departe de ochii celor care vor sa Vada.

Daca se mai teme cineva de pasit in golul din fata lor fara a se mai uita inapoi nici nu se pune problema. Praf de carbune negru ne-a acoperit si, acum, intr-o lume stralucitoare, noi suntem niste muribunzi. Dar asta ne face unici, ne face sa traim cat avem timp sa o facem. De ce sa nu sarim cu o parasuta din varful unui munte falnic? Pentru ca putem sa murim, agatandu-ne de un copac? Sa nu ne scufundam macar o data in apele inghetate ale unei mari pline de pesti pentru a admira un coral rosu sau algele ce parca vor sa te captureze doar pentru putem sa ne inecam? Este… patetic sa nu incercam. Gresim, nature photosmacar traim cu sentimentul ca am incercat si nu am ramas in snobismul care oricum ne inconjoara si, incetul cu incetul, ne ademeneste, ne atrage intr-o capcana lipicioasa, din care nu putem evada. Avem nevoie de “injectii” de adrenalina. Cicatricele dispar, cu timpul, corpul nostru imbatraneste. Asa ca, de ce sa nu ne luam inima in dinti si sa o gadilam putin cu limba?


Nu e o elegie pentru viata, este o elegie pentru aventura, pentru ca devenim din ce in ce mai lasi si… murim. Fie ca este pe o canapea, cu o punga mare de chipsuri in fata si cu un ecran ce isi schimba culorile constant, fie ca este intr-o camera mica, doldora de oameni, intunecata si cu muzica ce bubuie peretii. Avem nevoie de natura, pentru ca ea este suprema. Si ar trebui sa ne contopim cu ea.

vineri, 8 iulie 2011

Cosmaruri

Visele visurilor mele.

Right

Love is friendship, set on fire.

Dancin'. But I guess not in the dark.

Open my body up and do some surgery. Please. Maybe you'll fix me, eventually.

In intuneric salasluim

Oare cine credea ca vom ajunge in aceasta utopie distrusa? Da, totul pare perfect, ESTE perfect. Dar tot ce trebuie sa facem este sa ne uitam inca o data la fetele care ne inconjoara, in adancul ochilor ce ne spioneaza. In fiecare zi, cu fiecare clipa ce trece, devin din ce in ce mai multi. Si, noi, speriati, incercam sa fugim, sa ne ascundem, sau pur si simplu sa devenim altcineva. Altceva, daca as putea sa-mi permit lexemul, pentru ca iesind din propria fiinta nici nu avem cum sa facem in asa fel incat sa ramanem tot noi. Devenim, usor, molcom, dar sigur, o papusa de paie, ce isi stramba un ochi singura, cu mana insangerata si apoi, pleaca la drum pentru o ultima data. Suntem fantome ce bantuie mintile celorlalti, fara a ne uita nici macar o clipa inapoi... La ce am fost, la involutia noastra (pentru ca trecerea in "nefiinta" nu se poate defini ca o evolutie), la persoanele care obisnuiau sa stea cu noi, sa ne fie prietene, dar care s-au distantat tocmai pentru ca noi ne-am transformat. Ironic, nu?

Ne ascundem in spatele unei masti. Ne place acea masca, pentru ca ne da o senzatie de siguranta, dar este chiar benefica sau ne arunca intr-un lagar de inconstienta si de ignorare? Da! Eu vreau sa zbor departe din aceasta revelatie magnifica a contemporaneitatii. Dar pot? Pot oare sa-i las pe toti in urma? Pot sa fiu si eu, la randul meu inconstient si sa ii parasesc pe toti cei care au nevoie de o mana de ajutor, de mana mea de ajutor? Pot oare sa ma inalt sau aripile mele sunt atat de sfaramate de negura trecutului incat ma voi prabusi la prima pala de vant, la prima bataie?

Este intuneric. Si ploua. Cateva racnete si un suspin se aud din departare. Nu, ignoranta ne-a ajuns si pe noi, sa-i lasam in balta de sange si sa zaca pana isi respira ultima gura de aer. Dar nu. Ne alaturam lor, dar nu incepem cu acceasi atitudine. Suntem intr-o societate intunecata, neagra de minciuni si durere, ce rost are sa ne mai vaicarim si noi? Let us have fun. Tot ce trebuie sa facem este sa dansam in intuneric, pana la urma. Sa facem un mic slalom printre cei care nu ne doresc si sa ne distram. Ce daca suntem diferiti? Venim din acelasi loc, oricare ar fi el acela si putem inca sa dansam. Asadar, de ce sa nu o facem in intuneric, cat timp mai exista si acesta, cat timp nu se evapora, lasandu-ne in... "nematerie".

On my waist, through my hair.
Think about it when you touch me there.
                    Close my eyes, here you are dance-dance-dancing in the dark!

Si, desi poate ca acel mijloc de supravietuire este mai bun (cel in vid, in "nimic"), pentru moment, idealul nostru iluzoriu atins si daramat, risipit si ruinat este singurul pe care il avem.

Chiar asa, m-am intors; poate datorita noului aspect al bloggerului (partea de posting), poate datorita fantomelor care inca ma bantuie. Cert e ca voi ramane pentru ceva vreme. Doar datorita faptului ca, pentru mine, nu totul este perfect. De fapt, nimic nu este si nici nu va fi. Putem atinge scopuri incredibile, dar nu putem trai intr-o himera magnifica.

joi, 7 iulie 2011

At the gate between good and vile

Will it ever come to a halt? Is my nightmare ever going to stop and fade away from my imagination? Or isn't it imagination, but true reality...?

Well, you should be able to control your thoughts and, moreover, be able to defend your thoughts from penetrating my mind, because it's too hard, too villainous.

Please, stop messing around with my dreams. Let me have a peaceful night once more, after all this time.

miercuri, 6 iulie 2011

If I could erase the pain, maybe you'd feel the same.

Below my feet is nothing

I'm hanging on a thin string, waiting. Maybe for you. But tell me, will you push me into the void? Will you join me?

Hallucinating

Why do you keep haunting my dreams? Is it a déjà-vu or is it part of something that's gonna come... sometimes in the future? Too vivid, way too real, but... why now? Am I just... hallucinating?

marți, 5 iulie 2011

Incontestabil de repetitiv

Buna, eu sunt Mihai... Ne-am mai intalnit vreodata, pentru ca imi pari foarte cunoscuta. Am o vaga impresie ca se va intampla ceva, dar pe moment, tot ce trebuie sa stii este ca eu sunt nimic mai mult decat... Mihai. Incantat de cunostinta.