Ceasca de ceai se cutremura in fata mea. Un creion sta pe carnetelul innegrit de cuvinte false, uitate in coltul unei buze. Granule de sare sunt varsate la picioarele mele. Iar eu, dupa ce-am indurat durerea cutremuratoare a unui fulger, m-am intors pentru a-mi bantui viitorul. Cand credeam ca totul este diferit, ca nu exista niciun model de urmat, ca totul este unic, ca suntem perfecti, dar fara o copie ce-ar putea simula sentimentele sau gesturile... personale.
Si totusi, ma uit in oglinda... si vad cum ma scurg. Imi scurg aparitia, trasaturile imi fug de sub ochi si devin un monstru. Unul care ar putea sa iubeasca, sa urasca sau sa nu tina cont de nimic, de reguli, de durere sau de pasiune. Nu ar tine cont de tine, de ceea ce ai fost, ce esti si ce vei fi. Pentru ca acel monstru s-a scimbat. Si pentru ca, la fel cum i s-a intamplat si ei, mintile lor au fost invadate de ganduri straine, murdare, patate de aura trecutului. Pentru ca mintile lor, mintile noastre, sunt la fel. Ambele umplute cu lucruri... benigne. Si totusi, se vor raspandi si vor acapara gandirea noastra fragila, puerila. Si ce se va intampla dupa? Ce se va alege de fiinta noastra argintie, tremuranda, contopita pentru a reda o silueta unica - un glob stralucitor, pur, androgin?
Pentru ca voi fi tot ce vei vrea sa devin. Si pentru ca voi face totul cum trebuie sa fie... nu te voi lasa sa traiesti in suferinta sau in durere - chinurile sunt ale mele, si numai eu pot sa le suport.
Tu, tu esti cea care ma fereste de prabusire, de acel colaps care ar putea insemna sfartsitu-mi. Nu exista nimic ce as putea face ca sa demonstrez ce insemni pentru mine. Nicio lacrima varsata sau o picatura de sange uscata. Dar esentialul este invizibil pentru ochi, nu si pentru inima...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu