Daca am lua totul de la inceput, inainte de blocurile care acopera cerul albastru, inainte de fabricile care polueaza atat apa cat si aerul proaspat din jur, inainte de soselele pe care circula zilnic milioane de autoturisme, care de care mai poluante, inainte de tehnologie, am descoperi o lume noua, poate mai buna, poate mai rea. Cert e ca acea lume, oricat de rea ar fi ea fata de lumea in care traim, ar fi de milioane de ori mai frumoasa. De ce? Ar fi pajisti verzi, pe care ar paste linistite vacute grasute, oite barsane, manzi cu picioruse fragile, ar fi cerul albastru, clar, pe care o multime de norisori s-ar intrece care este cel mai pufos dintre toate, ar fi acelasi cer si in timpul noptii, cand toate pisicile sunt negre, si pe el s-ar contura mii si mii de stele, una mai stralucitoare decat alta, care ar forma constelatii si care ar ghida calatorii nocturni pe drumul lor plin de primejdii. Pe acelasi cer intunecat, dar de vara, s-ar zugravi o imagine splendida, parca furata dintr-un basm, imaginea unei Luni Pline, pe care s-ar observa toate craterele, toti micii vulcanasi, care, de fapt, sunt adevarate masive.
Fluturii albi ca spuma laptelui ar zbura liberi pe deasupra potecilor batatorite, cei mai curajosi ar porni in drumetii catre adevarate miracole naturale sau dezastre de proportii mari, care ar deveni locuri in care numai cei tari de inima s-ar aventura. In vazduh nu s-ar mai vedea fumul de la uzine, s-ar vedea fumul pasnic care iese calm din hornurile caselor risipite prin padurile verzi, cu paraiase care susura lin, care se serpuiesc miscand putinele pietre care au curajul de a sta pe margine. Copacii impunatori cu frunzele viu-colorate ar domina pustietatea. Pale de vant ar pune in miscare o lume statica. Picaturi de ploaie racoritoare ar invia un univers lanced. Fulgere scanteietoare ar lumina crampeiele de viata proaspat rasarite din padurea abia trezita la viata. Tunetele asurzitoare ar speria pana si pietrele adapostite sub arborii falnici. Vulturii ar pluti deasupra norilor, nepasatori la dezastrul de sub ei. Suflarea padurii s-a ascunde de furtuna care abia a inceput.
Dupa ceva vreme, totul ar reveni la normal, pasarile ar canta din nou trilul lor seducator, apele ar clipoci linistit, animalele ar vana din nou si ar fi vanate de cele mai mari, totul s-ar infrumuseta din nou, s-ar reimprospata, pentru a incepe o noua viata, in lumina razelor aurii de soare.
Dar aceste lucruri nu mai sunt posibile sau sunt foarte rare in zilele noastre. De ce? Pur si simplu, am fost invadati de tehnologie, de poluare, incalzirea globala care distruge atatea habitate naturale. Ghetarii se topesc usor, nivelul Oceanului Planetar creste, Venetia se inunda pe zi ce trece... Totul pare sa se distruga putin cate putin. Pamantul este strapuns pentru a i se extrage si ultimele picaturi de lichid pretios, de petrol, atat de necesar in zilele noastre, atat de indispensabil pentru majoritatea actiunilor noastre. Legumele si fructele sunt "otravite" de asa-zisele ingrasaminte. Apele limpezi, stravezii sunt acum innegrite de carbuni, de gunoiaiele aruncate de oamenii nepasatori, nepasatori la gandul ca vor exista si alte generatii care nu vor avea un Pamant nou, il vor avea tot pe acesta, batranul care ne gazduieste pe toti nu se divide si nici nu intinereste. Si noi, oamenii de rand ii usuram imbatranirea. In loc sa cooperam, sa fim toti o familie, noi ne luptam in fiecare zi pe parcele, pe putere, pe actiuni la companii importante, ne razboim pentru mai mult teren, pentru ca tara noastra sa prospere si celelalte sa ramana in mizerie. Dar pana la urma, tara care ramane in mizerie este cea care ajunge in varf. Si asta pentru simplul fapt ca in loc de a salva padurile rare, le defriseaza, ca sa mai construiasca o noua uzina, o noua fabrica poluanta care sa asigure bunastarea momentana a unor indivizi. Tarile care sunt lasate fara tehnologie, fara constructii masive, fara exploatari neincetate... acelea sunt adevaratele locuri care au ramas intacte dupa atata timp. Acelea sunt locurile care merita vizitate, care nu merita sa-si piarda inocenta doar fiindca niste investitori vor sa mai aibe loc ca sa faca un bloc sau o masinarie moderna. Ar trebui sa ne preocupe mai mult protectia naturii, a locurilor neatinse decat dezvoltarea economiei sau, mai bine zis, dezvoltarea poluarii.
Sper ca macar 1% din cei care citesc acest post sa fie de acord cu mine sau daca nu, sa realizeze, sa recunoasca cel putin pentru ei insisi ca am dreptate. Ca aceasta poluare este extrem de daunatoare. Si nu functioneaza ideologia "sa mai facem putin rau pentru ca apoi sa remediem totul". Nu merge sa omoram natura de la radacina ca sa dezvoltam o tehnologie care sa nu mai aiba nevoie de resurse naturale.
Nu toata lumea era cuminte...
